În weekend-ul 14-16 februarie s-a desfăşurat la Bran cea de-a şasea ediţie a Reuniunii Asociaţiei Club Duster, care a reunit peste 90 de pasionaţi ai mărcii sosiţi din toate colţurile ţarii la bordul a 40 de autovehicule Dacia Duster.
Alături de fanii acestui model far al gamei Dacia, s-au aflat preşedintele-director general al Dacia, Nicolas Maure şi directorul Renault Commercial Roumanie, Thomas Dubruel.
La fel ca la toate celelalte acţiuni ale asociaţiei, invitaţi speciali au fost membrii clubului Duster 4×4 Everyone, format din angajaţi ai grupului Renault România care concurează cu maşini Dacia Duster în competiţii naţionale şi internaţionale de off-road.
”Indecent!” vor striga restul SUV-urilor, indignate că Duster îşi permite extravaganţe de offroader serios
Printre activităţile de care s-au bucurat participanţii, dar si turiştii sau locuitorii din zonă, a fost caravana de 40 de maşini ce s-a deplasat de la Bran către Poiana Braşov, ocazie cu care au putut admira si două autospeciale Dacia Duster modificate de echipele de inginerie ale Renault Technologie Roumanie – Duster Army şi Duster Buster – precum şi un autovehicul Duster echipat cu cele mai importante accesorii existente în oferta Dacia.
Atracţia principală a evenimentului a fost reprezentată de concursurile off-road, organizate în două etape: categoria standard (masculin şi feminin) şi categoria vehicule echipate cu pneuri speciale.
Oare posesoarelor de Duster cum să le spunem – ”Dusteriţe”?
La categoria standard, concurenţii au avut de parcurs, contra cronometru, un traseu denivelat şi presărat pe alocuri cu porţiuni de apă şi noroi. Un parcurs special a fost rezervat posesoarelor de Duster, multe aflate la primul concurs de acest fel.
Participanţii cu vehicule echipate cu pneuri speciale (AT/MT) şi-au pus maşinile la încercare pe un traseu mult mai dificil, în care a contat dotarea maşinii dar şi experienţa şoferului în a aborda şanţuri adânci şi pante abrupte.
Câştigătorii au beneficiat de premii puse la dispoziţie de Dacia şi de alţi parteneri ai evenimentului.
”Am fost încântat să particip la reuniune. Este fascinant să văd cât de mult îşi iubesc maşina proprietarii de Duster şi ce pot face în off-road, chiar şi cu versiunea 4×2. În plus, şi eu sunt proprietarul unui Duster pe care l-am cumpărat în 2011 şi de care sunt foarte mândru”, a ţinut să precizeze Nicolas Maure după eveniment.
Oare cât costă un Duster ca acela preparat pentru armată? (al doilea, cel verde…). L-am cam vrea!
La rândul său, Thomas Dubruel a împărtăşit entuziasmul fanilor prezenţi la eveniment, adăugând că ”Duster nu este doar un succes de piaţă ci şi un model care suscită pasiunea şi mândria clienţilor noştri. Întrunirile „Dusteriştilor”, devenite deja o tradiţie, transmit un mesaj de încredere în marca Dacia, care nu poate decât să ne bucure”.
Daciagroup.com şi blogul Duster 4×4 Everyone vor povesti în cuvinte şi imagini relevante cum s-au distrat fanii modelului Dacia cu cea mai rapidă evoluţie a vânzărilor, model aflat pe locul 2 în rezultatele pe anul 2013 ale mărcii la nivel mondial.